Umanitate sau religie, ce să alegem?

0 Comments

La mai puțin de un an de la nașterea mea conform datelor de stare civilă, fără a fi întrebat dacă doresc sau nu, am fost botezat de către un preot ortodox, era un bătrânel simpatic. Ulterior am aflat lucruri mai puțin ortodoxe despre el, acum nu mă miră, doar m-a botezat fără voia mea, iar acest gen de comportamente era normal să genereze dezechilibru și în alte aspecte ale vieții.

Prin urmare, la un moment dat m-am trezit că eram creștin, evident că am luat asta ca și o metaforă, cum altfel să o iau când am început să primesc informații despre acest aspect al existenței mele după 10 ani. Chiar îi mulțumesc tatălui meu că nu s-a forțat să mă apropie de religie mai devreme, spiritul liber de astăzi ar fi avut de luptat mult mai mult cu transa socială oferită de religie.

Dacă urmărim sensul etimologic al religiei observăm că este acela de a relega de a reconecta, dar ce la ce? Pentru că mare parte dintre conflictele umanității au avut în spate conflictele religioase, cel puțin la nivelul public declarat, specific momentului istoric din care făceau parte.

Ținând cont că „Geneza” o găsim în Vechiul Testament, iar acesta este folosit de mai multe religii decât cea creștină, mă gândesc încă o dată la sensul umătorului paragraf din Geneza 3:22, „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci să fie asemeni cu Noi!…”

Cu ce își dorește religia să ne lege din nou? Ni se vorbește despre faptul că această cunoaștere a binelui și a răului este un păcat, „păcatul originar” de care ar trebui să ne spălăm.

Chiar așa să fie?

Pentru acest păcat „originar” omul religios trebuie să dea mereu bani bisericii, din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai des, numărul sărbătorilor religioase, doar în ultimii 25 de ani a crescut substanțial, la fel și nivelul de lux al purtătorilor de sutană.

DECI, CU CE DOREȘTE RELIGIA SĂ NE LEGE, DACĂ CUNOAȘTEREA ESTE UN PĂCAT ATÂT DE MARE?

Evident cu ignoranța! Nu era omul ignorant înainte de a cunoaște binele și răul? Era doar un simplu executant, un sclav. Un sclav care s-a trezit, pentru moment, un sclav ce trebuie ținut departe de pomul vieții veșnice și transformat într-un păcătos, pentru simplul fapt că este capabil de cunoaștere, de manifestare conștientă, de analiză, iar aceasta îl poate face nemuritor.

Vă amintiți de Mitul lui Sisif? Asta trăiește umanitatea prin religie.

Existența unei ființe supreme, creatoare a tot ceea ce există, „Primul mișcător nemișcat.” – cum obișnuia să-i spună Aristotel, este un fapt mai evident decât lumina zilei, dar la fel de evidentă este și intenția religiei, complet diferită de cea a Creatorului.

Este suficient să cercetăm în interiorul nostru pentru a găsi conexiunea cu El, iar această căutare este una bazată pe sinceritate, pe autenticitatea a ceea ce suntem, pentru că, în interiorul nostru este imposibil să ne ascundem. În interiorul nostru le găsim pe toate, bune – rele, iar tocmai pentru că le găsim știm cum și în ce fel putem evolua, cum și în ce fel este necesar să ne comportăm pentru a fi mai aproape de drumul către acel metaforic „Pom al Vieții Veșnice”.

Metodele pentru a evolua autentic sunt multe, eu am încercat mai multe, începând cu hipnoza din fragedă copilărie și regăsind-o mult prea des manifestată în toate celelalte căi, mai ales în religii și manipularea pe care o exercită ele asupra maselor, de aceea am păstrat-o mereu ca pe un fin barometru al stărilor mentale și emoționale, ca și pe un instrument de măsură și control al contactului cu realitatea.

Drumul e greu, mai ales pentru cei ce privesc din exterior, însă condiția primă în acest periplu al evoluției și devenirii umane este aceea de a căuta sincer, acceptând inițial lipsurile grosiere pe care le avem și apoi continuând șlefuirea propriei noastre ființe până la piatra filosofală. Drumul e lung, adesea plin de obstacole neașteptate, doar cei cu adevărat încrezători și liberi în gândire pot merge cu adevărat pe el.

Așa că vă întreb și pe voi: dacă ar fi să alegeți, înspre ce v-ați îndrepta?

Înspre religie?

Sau înspre Creatorul din voi, din fiecare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *